După cum am mai zis-o, nu cred în proiecte sociale sau idei bune în România. Nu cred în chestii occidentale pe care snobește le punem pe acorduri autohtone de țambal și darabană și facem de-o paranghelie. Nu cred, în principiu, că n-am de ce. Nu cred în oamenii care participă la proiectele astea, îmi vine greu să îmi pun speranțele în proiectele care vin din țări civilizate și încearcă să reziste în maneaua românească. Sunt, însă, unele, care, diferite de „Hai s-o facem România”, se pot manifesta la noi. Pentru că nu implică „schimbare, promovarea valorilor” și alte manele din astea. Unul din ele este bine-cunoscutul RIUF, despre care v-am tot oferit informație. 

Dar găsim ceva mișto în Ploiești. Mie ideea îmi place mult mult. Mi-ar plăcea să fiu și eu capabil să fac așa ceva, dar și dacă îi văd pe alții prestând tot mă simt bine. E vorba despre debate. Dezbateri academice. Sună pompos și formal. Cică așa și e. Ce am învățat eu în puținul contact pe care l-am avut cu fenomenul cu pricina e că debate-ul, mai departe de academic, e fain. E amuzant. 

Dar ce-or fi dezbaterile astea academice de fapt? Ei bine, debate-ul, că cică așa i se zice-n enegleză, e un joc de idei. Pe masă se pune o temă, numită și moțiune, a cărei validitate se discută, se dezbate. Mai exact, două echipe oponente trebuie să își demonstreze punctul de vedere ca fiind justificat și real. Cine reușește – câștigă. Temele sunt variate, pot fi de la simple la amuzante la complexe până la epuizante. Dar jocul este foarte mișto. În România, debate-ul merge… în regulă aș zice. Nu se compară cu statele din lumea britanică, unde este cel mai dezvoltat, dar este un fenomen mișto și, încet-încet, se va vesti de el. Debate-ul te ajută să îți îmbunătățești calitatea de a vorbi în public, simțul umorului, îți pune la contribuție inteligența și, foarte fain: datorită lui călătorești mult. Competiții de dezbateri în țară sau afară, multe-multe. Așa că, dacă știi să te joci bine, poți vizita o grămadă de state beton. 

Dacă vrei să afli cam ce e cu debate-ul, poate să participi, Ploieștiul, deși e o prostie de oraș, îți oferă șansa asta: în Ploiești există două cluburi de dezbateri, dintre care AES(Asociația de Educație Socială) este unul dintre cele mai importante pe plan național. Așa că poți profita de ocazie și poți lua parte la unul dintre cele mai mișto cluburi de debate din țară. E gratis. Și poți veni atunci și acoalea: 

  • Sâmbăta asta, 8 august octombrie 2011
  • Ora 11:00 12:30 !!!
  • Sala de festivități a CNILCaragiale(cel mai meseriaș liceu din Ploiești, că veni vorba).  

Așa că, ce mai aștepți. Sâmbătă la 11 la Caragiale poți să experimentezi începutul unui nou capitol din viața ta de licean. Bagă mare. 

11 Responses to Ceva frumos în Ploiești – dezbateri academice

  1. Nicoleta spune:

    Frumos articol! Nu cred insa ca deschiderea e pe 8 august 2011.. a trecut de mult :) )

  2. ghimpele spune:

    aoleu! și asta am greșit. 8 OCTOMBRIE 2011. mulțumesc

  3. Mihaeladm spune:

    eu as fi foarte curioasa sa asist la asa ceva.
    Din pacate sambata se anunta o vreme nasoala foc, cred ca as avea chef sa raman in casa.
    Dar poate urmatoarea ocazie nu am s-o ratez.
    Eu nu stiam decat de clubul de la LMV, nu ca-s eu fosta l.m.v-ista, dar am auzit numai vorbe de lauda despre ei. Cred ca-s cei pe care i-a link-uit Vali.
    p.s. din cate stiam eu, pot asista si alte persoane, nu doar liceeni. Cel putin mie asa mi s-a spus.

    • ghimpele spune:

      da, oricine are legătură cu debaterii poate asista dar pot juca debate doar liceeni. sigur n-ar fi avut nimeni nimic împotrivă să vii. păcat că nu te duci.

  4. Va intereseaza un link exchange cu FILME1.NET? Avem in jur de 1200 unici/zi. Daca da, va rog sa ma contactati la adresa filme1net[at]gmail.com. Eventual, daca sunteti familiarizat cu LinkEx, va puteti adauga blogul automat pe site-ul nostru accesand http://filme1.net/parteneriat/. PS: Site-ul dvs. va fi listat automat in sidebar jos, la sectiunea Parteneri. Multumiri anticipate!

  5. [...] vorbeşte foarte frumos despre dezbaterile academice. Urechi să fie să [...]

  6. [...] prins cu ceva legat de dezbateri academice, mă rog, o competiție, care mi-a mâncat toată sâmbăta și sigur o să îmi ia și duminica. [...]

  7. [...] colegele și, cred, și colegegii noștrii care au participat week-endul ăsta la competiția de dezbateri academice de la Sfântu Gheorghe, Saint George City of Debate ediția a șesea. Despre ce înseamnă, pe [...]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>