introspecție: profesoarele mele de română

cred că întotdeauna am avut o legătură ciudată cu profele de română. nu o zic ca pe o laudă pentru că oricum nu mi se pare o treabă măreață, dar din câte îmi aduc aminte nu a fost nicio profă de română la care să nu mă fac remarcat.

întotdeauna au avut ceva cu mine. leam mirosit mai ciudat. sau arătam în vreun fel diferit sau vorbeam altfel, nu știu dar e clar că a fost ceva.

și eu le-am considerat întotdeauna o specie aparte de femeie. un tip de femeie foarte proastă. cam asta a fost mereu părerea mea despre profesoarele de română.

încă din clasa a cincea am avut o relație cu profesoara mea de română, pe care încă îmi mai aduc aminte cum o chema. arăta ca toate celelalte. profele de română au o fizionomie/mai multe fizionomii destul de clare și ușor de diferențiat. asta dintra cincea făcea parte din categoria blonde cu ochelari și cu figura de șoricel. cred că mi se părea frumușică, deși era cam grăsună. totuși nu exagerat, și asta a fost poate un plus când a rămas însărcinată și trecând peste faptul că mă întrebam cinear futeo pasta, observam cum sânii îi crescuseră și îi deveniseră rotunzi și lăptoși, ca niște mari fructe ale vieții. era o frumusețe săi privești.

nu știu ce fel de relație se putea crea între o profă de română gravidă și un puști de 11 ani dar știu că se supăra pe mine ca o adolescentă. nici nu îmi amintesc ce naiba ziceam(peatuncea eram tare vorbăreț) dar știu că după una dintre discuțiile bizare pe care le aveam la oră mi-a pus primul 1 pe care l-am luat în viața de școlar și mi-a recomandat romanele lui sandra brown.

după ce a intrat în concediu prenatal, asta cred că era printra șaptea, am avut cea mai tare profă de română. singura care nu mi-a demonstrat zilnic cât de proastă e. o băbuță din ardeal care vorbea ungurește și, din nou, cred că își aducea aminte de mine, cum mă cheamă sau ce fac, mult mai repede decât de alți colegi. de băbuța asta mia plăcut că nu prea avea treabă cu noi. ne petreceam orele stând de vorbă sau lăsândune să desenăm pe caiete sau să belim ochii pe tavan sau să jucăm țomanap. ne povestea despre nepoțelul ei iar eu citeam petre țuțea și credeam că sunt deștept.

din păcate băbuța era ieșită la pensie și până la urmă neau găsit o nouă profesoară. era o pitică care habar nu avea ce caută pe un post de profă de română, ea fiind profă de engleză de fapt. era cu un cap mai mică decât mine și colegii mei și avea părul foarte scurt și ochelari, desigur. o altă categorie de profe: păr scurt, pitice, ochelari. predau engleză și sînt miștocare.

relația mea cu gagicuța asta a fost una plăcută, de fapt se înțelegea bine cu toată lumea. folosea foarte des cuvintele „bombastic” și „landscape”. țin minte că întro pauză stăteam rezemat de un pervaz și mă uitam pe geam. a venit lângă mine s-a rezemat și ea de pervaz și am început să discutăm nu mai știu despre ce. pe culoarul către cancelarie am observat că trăcea profesoara de civică și m-am uitat după curul și după picioarele ei. vai de mine ce frumusețe de femeie. mereu un păr ondulat și negru, mereu o bluză decoltată generos, mereu o fustă până la genunchi cu o crăpătură înaltă, mereu ciorapi de mătase care lustruiau picioarele frumoase din pantofii cu toc. văzândumă întorcândumi capul după bruneta asta care preda educație civică, profa de română m-a întrebat.

e bună, nu?

da, am răspuns.

a început să râdă și a ridicat o mână ca să îmi dea o palmă amicală peste umăr. a plecat și îi țin minte și acuma blugii largi și skaterii mici pe care îi purta cămașa albă și plovărul roșu. părul castaniu și mutra rotundă, un cap prea mare pentru un corp așa mic.

părea mai mult un băiat de treabă. totuși tot din cauza mea a fost concediată. mereu la ore aveam câte ceva de zis. o gură mare pusă prost, cum mi s-a mai spus. după ce a văzut gagica că surprinzător sînt mai în temă decât ea a început să se documenteze. venea la școală cu niște topuri de hârtie printată cu tot felul de infomații. abia aștepta să mai zic ceva pentru că acuma își făcuse și ea temele.

nu știu cum ne-am trezit la o oră cu o comisie formată din 2 profe care o examinau. și nu mai țin minte nici ce i-a căcat mintea lu asta mică de gură spartă sa ridicat să obiecteze. să fi fost vorba de toma alimoș? sau poate gramatică. sau ambele cred. oricum gagicuța nu prea a știut cum să îmi răspundă așa că s-a mulțumit să zică nu știu, ai dreptate. îmi pare rău acum când îmi aduc aminte pentru că a doua zi n-a mai fost la școală și noi iar am așteptat o nouă profesoară de română care să ne conducă spre examenul de capacitate.

și am dat de lavinia. mă cam râcâia un pic când am auzit că se pupă cu profesorul de geografie, cu care mă aveam chiar bine dar care săracu era cam lovit de tren. nici cu lavinia nu miera lușine. urla ca o descreierată când făceam mișto de ea la ore și o înțeleg, fără săi dau dreptate.  eram acuma printra opta și născuse prima mea profesoară, cea blondă cu ochelari, ca 73% dintre profele de română de altfel. când am întâlnito am felicitato pentru eveniment și am întrebato dacă ia pus copilului numele meu.

lavinia era o slăbătură în blugii albastru închis se căra colțuros pe holurile școlii și catalogul îi venea în mâna schiloadă ca o povară. priverea ei era pierdută, glasul încet și subțire, parcă mereu stătea săi piară. totuși când se punea pe urlat descopereai o imediată hotărâre. sau o mare nevoie de pulă. asta ar explica și relația cu profesorul de geografie.

ultima amintire cu lavinia e când mia spus că am luat o notă mare la examen. rostise cu o voce caldă și cu ochi galbeni.

am dat de astfel de profe și în liceu. deaconu era în plină criză. felul în care se îmbrăca, în care vorbea franceză, faptul că asculta vama și că filmul ei preferat de tarantino era A Clockwork Orange, unde nu sesiza niciun oximoron, părul blond și ondulat, ochelarii, (din nou acea fizionomie). în cei patru ani ma numit și lider de generație, dar mia zis și că nimeni nu a mai umilito/jignito așa în viața ei, profesor sau elev. colegii mei făceau glume mă întrebau de ce numi recunosc copilul când deaconu își aducea băiatul la ore șil punea să stea întro bancă și să citească jurnalul unui puști sau ceva de genul ăsta. îmi vorbea întrun mod diferit. mă privea întrun mod diferit. cred că avea criza femeii de 40 de ani și își găsise făt frumosul. mă cam complimentez singur acuma dar cred că asta era situația. m-am gândit că nu ar fi fost o idee rea să io trag la banchetul de absolvire. probabil nici nu miar fi fost foarte greu. Im a bitch, im a lover im a child im a mother im a sinner im a saint i do not feel ashamed im a goddess on my knees este soundtrackul vieții de la 40 de ani a lui deaconu. o văd defilând în Cappadocia sau pe Șampzelize și soarele e pe fața ei. cântă Simple Plan sau Vama.

loreli nu ma înghițit niciodată însă. totuși era o relație diferită. mă dădea afară din clasă la fiecare oră. îi eram recunoscător. picioarele ei lungi salvau imaginea ei de femeie, pentru că pe fața cu păr blond și ochelari atârna o jumătate de gură, iar buzele nu mi le aduc aminte deși bănuiesc că erau subțiri. era înaltă și suplă și cu picioarele ar fi putut cânta la pian. când purta tocuri și se urca în mașina scumpă lăsa în urma ei o aromă plăcută.

o profă de română cu care nu am avut o relație din asta ciudată a fost violeta. violenta. deși chiar ne vorbea despre literatura antică și chestii din astea, marea parte a vremii se ducea ascultând povești despre babele din transportul în comun pe care le-ar fi trimis în altă parte cu prima ocazie. era foarte amuzantă când se enerva povestind despre naftalinele din 44 dar la un moment dat te plictiseai. avea o obsesie. însă a fost una dintre puținele profe pe care le-am văzut arătând muie sau le-am auzit zicând muie căcat pulă pizdă. dacă stau bine să mă gândesc nici nu prea arăta a profă de română. era înaltă și grasă, brunetă și în ultima vreme purta o perucă. puteam să jur căi moldoveancă dar mia zis că e de prin ardeal parcă. totuși am intutit eu ceva. facultatea o făcuse la iași.

profa de literatură universală dintra doișpea era super panaramă. cred că era primul ei an de predat pentru că era foarte speriată și pe noi ne amuza asta foarte tare. o luam peste picior cu fiecare ocazie. cred că de-asta a făcut o pasiune pentru mine. o numesc așa din grabă, dar sigur că nu era vorba de o pasiune. în tot cazul era ceva ciudat. întro lucrare l-am trecut pe hemingway ca autor realist. ea mia zis că nu e, dar că face parte din „generația pierdută”. la următoare oră s-a oprit din predat și s-a uitat la mine brusc de parcă și-ar fi amintit ceva. mia zis.

rareș, am avut o epifanie. tu chiar ești ernest hemingway. eram bucuros că cineva își dă seama în sfârșit.

nu prea am trecut pe la orele ei pentru că devenise mai degajată și mă plictisisem să fac mișto de ea. plus că venise primăvara și o țigară două sub copacii de la fumoar însemna mai mult decât ora de literatură universală.

după vreo trei-patru săptămâni de absență de la ora ei am intrat din nou în clasa de la demisol unde se făcea ora de universală. cu ochi mari și un glas mirat mi-a zis când m-a văzut.

hemingway! tu ești? te-ai întors de pe front, nu-i așa?