Niciun ştrand din Prahova nu are aviz sanitar. Şi ce?

Posted by

Multe dintre ştrandurile din Prahova s-au deschis odată cu începerea sezonului estival, de 1 mai. Niciunul dintre ele, însă nu a cerut Direcţiei de Sănătate Publică Prahova efectuarea analizei apei pentru obţinerea avizului sanitar de funcţionare. Si asta pentru că agenţii economici pot scăpa de amenzi doar cu o declaraţie pe propria răspundere până la un eventual control al Protecţiei Consumatorului. „Conform legii, operatorii economici trebuie să solicite cu cel puţin două săptămani înainte de începerea sezonului expertiza instituţiei, dar deschiderea acestora se poate face şi doar pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere a proprietarilor”, ne-a explicat dr. Decebal Dan, purtătorul de cuvânt al DSP Prahova.

Ne scăldăm în ape tulburi…
Până la controale OPC, însă, prahovenii amatori de bălăceală riscă boli grave de piele. Specialiştii epidemiologi, atrag atenţia că, dacă apa nu este dezinfectată şi îndeajuns clorinată, cei care se scaldă se pot îmbolnăvi de conjunctivite bacteriene şi dermatite.
Principalele norme care trebuie respctate în ceea ce priveşte funcţionarea ştrandurilor, piscinelor publice şi a bazinelor de înot se referă la curăţarea acestora şi calitatea apei, astfel încât persoanele care le utilizează să nu se aleagă cu boli de piele. Patronii trebuie să ţină registre de evidenţă a calităţii apei de îmbăiere şi clorului rezidual, să utilizeze apă care corespunde normelor de calitate, să respecte ritmul de primenire a apei, de spălare şi dezinfectare a bazinelor. De asemenea, trebuie să afişeze la loc vizibil măsurile de igienă ce trebuie respectate de cei care folosesc bazine. De asemenea, ştrandurile trebuie să fie dotate cu cabine de duş şi grupuri sanitare separate, iar în jurul bazinului să existe un pavaj antiderapant şi un şanţ cu substanţă dezinfectantă. În plus, proprietarul trebuie să aibă amenajat un punct de prim ajutor, o persoană angajată pentru a preveni accidentele de înec, dar şi un contract cu Serviciul de Ambulanţă, care să asigure intervenţia în cazuri speciale.

La băi e mai sigur!
Singurele avizate din punct de vedere sanitar sunt renumitele băi din Prahova. Astfel, dacă aveţi de gând să mergeţi la băile cu apă sărată de la Telega sau la lacurile Baia Baciului şi Baia Roşie din Slănic nu trebuie să vă faceţi griji: toate au aviz de funcţionare, eliberat de de la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.