Posted by Cred că am scris mii de pagini de satiră și protest. Când prin clasa a unșpea Gabi mi-a spus că îi aduc aminte de un personaj de film treaba asta nu m-a impresionat cu nimic.
– Uită-te la „I cento passi” mi-a zis, o să vezi despre ce vorbesc.
Nu sunt destul de curios de obicei încât să verific filmele și videourile și muzica pe care mi-o recomandă lumea, în principal din cauza tonului pe care îl folosesc oamenii când îți recomandă lucruri de genul ăsta.
– Să te uiți la cutare film, e foarte mișto. O să-ți placă, zic ei. Sau „ascultă pe nu știu care, îs foarte tari”. Sau uneori folosesc chiar termenul „genial”, lucru care îmi taie apetitul din start, la fel ca atitudinea pe care o au recomandatorii. Trag din țigară și te asigură de cât de mișto va fi să încerci produsul de care îți vorbesc ei. Nu au habar cum să te facă să îi iei în seamă, deși se zbat atâta. Ce contează pentru ei este să îți recomande. Să îți împărtășească din experiența lor. Și atunci tu să îi crezi, pentru că ei sunt avizați în domeniu. Ei știu cum merge treaba. Și poate de-aia nu ascult decât foarte rar muzica recomandată de alte persoane sau la fel de rar mă uit la astfel de filme, pentru că i-oi fi crezând pe cuvânt.
După ce m-am uitat la filmul I cento passi, m-am simțit flatat de comparația pe care Gabi o făcuse. Adică între mine și Giuseppe Impastato. De fapt cred că ne compara comportamentele, mai clar vorbind.
Giuseppe Impastato este un exemplu de curaj și pasiune pentru oricine. Este un model, un reper. O valoare care nu a fost prețuită la vremea potrivită.
Glumesc.
Peppino a fost un erou. Noi nu l-am cunoscut și nu știm nimic despre el. Dar el, în fapt, povestea lui, este o frumoasă poveste a secolului trecut în Italia. Din câte știu eu, cea mai frumoasă. Am încercat în mai multe rânduri să scriu ceva despre el, dar nu știu de ce nu mă pornesc.
Am ales să traduc ceva de pe wikipedia: Giuseppe Impastato, zis și „Peppino” (n. Cinisi, 5 ianuarie, 1948 – m. Cinisi, 9 mai, 1978) a fost un activist politic care a luptat împotriva Mafiei, organizație care l-a ucis în 1978.
Încerc să scriu câte ceva despre Peppino. S-a născut în Cinisi, pe 5 ianuarie 1948, într-o familie care avea legături strânse cu Mafia. Astfel l-a cunoscut pe Cesare Manzella, care îi era unchi prin alianță și în același timp un cap mafiot din Sicilia. Se pare că Peppino a fost traumatizat de uciderea lui Manzella, care a fost aruncat în aer odată cu mașina în care se afla, în timpul războiului mafiot dintre familiile Greco și Barbera. Pe-atunci Peppino era un puștiulică, dar chiar și un puștiulică știe că dacă Mafia te aruncă în aer și bucăți din tine sunt înfipte la o sută de metri de locul crimei în scoarță de copaci, atunci Mafia nu are cum să fie bună.
O ură împotriva Mafiei a început să crească în interiorul lui Peppino. Așa că pe la vârsta mea(în jur de 20 de ani de ani cred că avea), se înscrie în Partidul Comunist, pe care îl vedea ca pe o speranță probabil. Promisiunea libertății și a egalității în drepturi era mană cerească pentru un tânăr locuitor al localității Cinisi la acea vreme, controlată de Mafie, îmbibată de corupție și hoție ascunse sub coduri de onoare și respect. Un tânăr locuitor care se trăgea dintr-o familie care era în strânsă legătură cu Mafia și cu noul ei cap din Cinisi, Gaetano Badalamenti, zis „Tano”. Alături de tovarășii săi a luat parte la mai multe demonstrații supărătoare pentru Mafie.
Cam în aceeași perioadă, Peppino a scos un ziar, alături de alți tineri, numit „L ideea Socialista”, adică Ideea Socialistă, prin care a continuat lupta împotriva Mafiei. Articolul „Mafia, una montagna di merda”, adică Mafia, un munte de căcat, a provocat indispoziție pentru mafioții locali. Și o mare rușine pentru tatăl lui Peppino. Acum se întâmplă prima ceartă în familie și despărțirea lui Peppino de aceasta. Astfel de comportări din partea unui tânăr comunist și visător erau, ce-i drept, intolerabile.
Dar probabil cea mai frumoasă parte a activității lui Peppino a fost când a dat drumul Radioului. Radio Aut a avut o activitate de 2 ani, timp în 
care Peppino Impastato și alți tineri aduceau în atenția ascultătorilor povești despre corupția și hoția din orașul Mafiopoli, un avatar pentru localitatea Cinisi. Personajul Tano, referință la Gaetano Badalamenti, actualul cap al mafiei din zonă, era des ironizat și acuzat. A devenit din ce în ce mai incomod conducătorilor de facto ai orașului, mafioții, la un moment dat fiind un pericol. Niciunui fel de tiran nu îi convin tinerii cu gura mare. Ei trebuie înlăturați, pentru statornicia sistemului. Nu știi niciodată când strigătele lor armonioase, urletele lor îngrozitoare, cosmice, pot produce fisuri. Crăpături.
Iar mafioții au fost precauți. L-au ucis pe tatăl lui Peppino, incapabil de a-și educa și ține în frâu copilul, iar în noaptea dintre 8 și 9 mai 1978, l-au legat pe Peppino de calea ferată și de o bucată de TNT. Peppino a avut același sfârșit ca și unchiul său, Cesare Manzella, fiind sfărâmat de Mafie în timpul campaniei electorale pentru Consiliul local din Cinisi. Autoritățile au considerat că Peppino era un terorist de stânga care s-a omorât din greșeală în timp ce vroia să pună o bombă pentru un atentat. Mama sa a întrerupt legăturile cu Mafia pentru totdeauna. Ea știa adevărul.
Aici aveți o înregistrare originală din timpul emisiunii Onda Pazza, în care se poate auzi și vocea lui Peppino. 2 ani fantastici de dizidență politică, de luptă împotriva reprezentării bolnave a Mafiei.
Totuși, pe fondul unei lupte pentru adevăr a mamei și fratelui lui Peppino, investigația privind moartea lui Impastato a fost redeschisă în 1996. După un lung proces, Gaetano Badalamenti a fost condamnat la închisoare pe viață ca cel care a comandat moartea lui Peppino.
Din ce am căutat pe internet, despre Peppino se spune în majoritatea cazurilor că a fost un activist politic, un dizident, uneori, un jurnalist. Pe varianta în italiană a Wikipedia, la Peppino Impastato scrie: poeta, adică poet. Nu există o pagină în română cu subiectul Peppino Impastato.
Există în schimb un site, ce-i drept în italiană, numit Peppino Impastato – una vita contro la mafia. Găsiți acolo foarte multe date despre Peppino, dar și foarte fotografii frumoase. Tot acolo am găsit și niște poeme scrise de Peppino. Am tradus unul dintre ele, așa cum am putut.
Și a venit la noi un tânăr
cu ochii goi
și buzele cărnoase
tinerii noștri purtați în țară și în bordeluri.
Nu a scos niciun cuvânt
nu a făcut niciun gest:
tăcerea asta și încremenirea sa
au deschis o rană mortală
în tinerețea noastră consumată.
Rană pe care nimeni nu o va vindeca:
durerea noastră nu are martori
Poate îi fac o nedreptate lui Peppino scriind acest articol. Dar până la urmă e un text pe un blog, doar atât. Nu poate face prea multe. Astăzi, Peppino ar fi împlinit 67 de ani. Ar fi fost un bătrân cu barbă, ochelari și caiete cu poezii. Sau cine știe. Dar acesta este cadoul meu pentru el.
Și se pare că e rândul meu să vă recomand ce mi-a recomandat mie Gabi, pe vremea când eram licean. Uitați-vă la I cento passi. Este un film realizat cu sprijinul unei fundații a cărei activitate este dedicată memoriei lui Peppino și al familiei sale, astfel că pelicula este una care respectă realitatea cât de mult. Vi-l recomand.
Comments are closed.