In acest weekend, intre 26 si 28 februarie 2016, va avea loc la Casa Tineretului din Campina, Targul Mierii, care se va desfasura in interior si exterior pe o suprafata de cca. 3000 mp. La aceasta editie si-au anuntat prezența peste 35 de producatori apicoli din tara dar si apicultori din Republica Moldova.
Potrivit organizatorilor, anul acesta se vor găsi la targ peste 25 de sortimente diferite din minunatul produs al naturii, de la miere de tei si de salcam sau poliflora, pana la sortimente rare precum mierea de paducel, munte sau menta si flori de balta, de la cea cu nuci sau scortisoara, pana la celebrul hidromel, precum si zeci de alte produse cu miere.
Copiii vor fi cuceriti si anul acesta, de mascota Targului, Albinuta Nina, care le daruieste, ca si la editiile precedente, miere. Cei mari pot participa, in schimb, la concursurile ce vor fi organizate pe toata perioada Targului Mierii, dotate cu premii de pana la 6000 lei, de la „Cel mai mare mancator de miere” si „Cel mai dulce cuplu iubitor de miere” , pana la „Cea Mai Buna Miere” si „Cel mai dulce cuplu iubitor de miere”.
Targul Mierii Campina este unul dintre cele mai importante evenimente de profil, fiind organizat de Asociatia Apicola „Valea Prahovei” Campina. In fiecare an, targul se bucura de prezenta a mii de vizitatori, apicultorii comercializeaza tone de miere, iar producatorii si importatorii de echipamente isi prezinta noutatile.