Jul 27

Opriți bâzâitul

Opriți bâzâitul

Vorbeam cu o fată ieri și a zis la un moment dat ceva de visurile ei. visa să. N-aș putea zice că m-am întristat totuși am simțit ca o frunză care pică pe asfalt. Mă gândeam că nu mai am niciun vis. Nu mai visez să fac nimic, să îndeplinesc nimic. Nu mai am nicio așteptare, niciun țel, nicio pretenție. E peste mână să-i ceri muribundului să fie impresionat sau să impresioneze, el știe că o clipă e cât o viață întreagă.

Mă lasă rece frământările și conflictele, ajungerile, sosirile, călătoriile. În fața marii întunecimi niciun cântec și nicio poveste nu umple craterul întrebării. Chiar nimic nu mai are sens.

Am telefonat. Se distingea un ton urmat de altul și iar alt ton. un ritm funerar zici că era. ați accesat căsuța vocală a abonatului salam pe pâine. doi gândaci se înmulțesc întro cutie ruginită de pateu. pe ziar zace grăsimea din parizăr. vă rugăm să reveniți.

Îmi pare rău dar orice artă e o părere de rău. ceva din cosmos cred că ne cheamă. e un cântec pe care îl auzim neputincioși. probabil că deasta am și renceput blogul. a fost odată o parte importantă a vieții mele.

acuma ceva vreme am găsit niște versuri

Ce rost aș avea acum pe pământ
Să umblu ca scama purtată de vânt
Trec din viață în moarte de n-am pentru cine
Să mai fac treceri peste mine. 

când în camera fără aer de lângă băile azilului nebunul transpiră în tăcere eu mă întreb ce naiba o fi vrut să zică dobitocul de lea scris. vă rog opriți bâzâitul.