Alexandra Usurelu vine pe 27 ianuarie la Ploiesti

Posted by

Artistă independentă, cu numeroase concerte susţinute cu casa închisă şi protagonista unor colaborări muzicale aparte, Alexandra Uşurelu nu se dezice nici de această dată şi pleacă în două turnee, în paralel, în perioada 14 ianuarie – 29 februarie.

Pe 18 ianuarie, Alexandra Uşurelu dă startul turneului #PUR, printr-un concert simfonic ce va avea loc în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, urmând ca până pe 28 februarie, să ajungă în şase oraşe mari din ţară alături de bandul său şi cvartetul de corzi Muse Quartet.

Concomitent, se desfăşoară şi turneul “Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti”, care constă într-o serie de concerte unplugged, într-un cadru restrâns, între 14 ianuarie şi 29 februarie.

Despre cele două turnee desfăşurate în paralel, frumoasa artistă mărturiseşte: “Sunt norocoasă că pot ajunge în aşa multe oraşe cu oameni minunaţi şi calzi, pe care abia aştept să îi întâlnesc. Îmi ador ţară şi îi admir pe oamenii care locuiesc în ea. Turneul “Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti” va fi mai mult o întâlnire ca-ntre prieteni, unde publicul ne va putea asculta timp de 30 minute în formulă de voce şi pian, vom povesti, iar la final vom avea timp şi ”de-o îmbrăţişare”, cum numesc eu sesiunea de autografe. Apoi, la câteva zile distanţă, ne vom putea reîntâlni într-o formulă extinsă, de 8 muzicieni, în cadrul turneului “#PUR”, unde voi avea o producţie specială, cu band şi Muse Quartet”.

Alexandra Usurelu

Turneu ”Povestești și Călătorești la Cărturești”

  • 14 ianuarie: Cărturești Carusel
  • 27 ianuarie: Cărturești Ploiești (Afi Palace)
  • 28 ianuarie: Cărturești Brașov
  • 10 februarie: Cărturești Suceava (Iulius Mall)
  • 11 februarie: Cărturești Iași (Palas Mall)
  • 17 februarie: Cărturești Constanța
  • 24 februarie: Cărturești Cluj (Iulius Mall)
  • 26 februarie: Cărturești Timișoara (Mercy)
  • 29 februarie: Cărturești Arad (Atrium Center)

Turneul ”#PUR” cu Muse Quartet

  • 18 ianuarie: Sala Mare a Teatrului National, Bucuresti
  • 29 ianuarie: Temple, Brașov
  • 13 februarie: No Limit, Buzău
  • 14 februarie: Aula Bibliotecii Centrale Universitare, Iași
  • 19 februarie: Phoenix, Constanța
  • 27 februarie: Casa de Cultură, Oradea
  • 28 februarie: Teatrul Maghiar de Stat, Timișoara

Alexandra Usurelu poster 2 TURNEE