In aceasta dimineata am avut senzatia ca ma intorc in urma cu vreo trei saptamani cand vremea nu prea era prietenoasa. Unde nu mai pui si faptul ca incepuse sa picure si am avut senzatia ca voi ajunge la birou uda din cap pana in picioare, dar pana la urma nu asta era problema. Pe de alta parte ar fi trebui sa ma obisnuiesc cu aceasta vreme capricioasa. In cele din urma m-am bucurat ca am ajuns la locul de munca fara sa fiu nevoita sa deschid umbrela.
Iar cand am ridicat privirea din laptop acum cateva secunde mi-am dat seama ca soarele a aparut pe cer, iar oamenii se pot bucura de cele mai frumoase momente in aer liber. Sincera sa fiu abia astept weekendul pentru a putea merge in livada unde sa-mi instalez toate necesare pentru pictura. Inca nu m-am gandit despre ce va fi noul meu tablou, dar nici nu ma grabesc. Stiu ca l-a momentul respectiv ideile vor navali asupra mea si mai mult decat atat stiu ca voi avea parte de relaxarea perfecta.
Un alt lucru foarte important de care ma pot bucura este faptul ca oricat de obosita as fi nu ma satur sa privesc cum natura se trezeste la viata. Si poate ca daca nu as fi avut inspiratia sa-mi dezvolt si aceasta latura a picturii nu cred ca m-as fi putut bucura de asemenea peisaje in fiecare anotimp. Sau cel putin nu as fi fost atenta la acele mici si fine detalii, pe langa care ne-am obisnuit sa trecem fara sa le analizam.
Inca ma mai amuz de prima mea pictura, de fapt de incercarea mea de a face un desen precum al fratelui meu. In cele din urma am realizat ca este mult mai bine si mai placut sa te bucuri de astfel de momente decat sa ajungi o persoana ursuza. Voi cum va bucurati de primavara si de astfel de momente?